Horia Brenciu, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști români, trăiește o viață împlinită atât pe plan profesional, cât și personal. La vârsta de 53 de ani, cântărețul se bucură de o carieră de succes și de o familie unită, pe care o descrie ca fiind „de revistă”.
![]()
Relația cu Alice Dumitrescu, producător tv și soția sa, i-a adus fericirea supremă. Împreună au o fiică, Mina, în vârstă de 13 ani, și l-au adoptat pe Toma, singurul băiat din familie. În plus, Horia i-a primit cu dragoste pe cele două fete ale lui Alice dintr-o relație anterioară, pe care le consideră fiicele lui.
Miercuri, 21 ianuarie, familia Brenciu a sărbătorit ziua de naștere a lui Alice, care a împlinit 58 de ani. Artistul a marcat momentul cu un mesaj emoționant și câteva fotografii de cuplu:
„Ea e Alice și cu ea mă simt ca în Țară Minunilor. Alături de ea am 4 copii, 5 pisici și peste 30 ani de prietenie, dintre care 20 i-am petrecut umăr la umăr. Astăzi e ziua ei! La mulți ani, dragostea mea cea mare.”
Cei doi se cunosc încă din anii ’90, când erau doar prieteni apropiați. În 2006 au devenit un cuplu, iar în 2014 și-au oficializat relația prin căsătorie. Horia Brenciu va împlini 54 de ani în luna august.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.