vineri, 14 februarie , 2025

In Vaslui sunt prea putini furnizori de servicii de îngrijiri la domiciliu

Doar şase furnizori de servicii de îngrijiri medicale şi îngrijiri paliative la domiciliu au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui.

Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă în baza unor recomandări făcute de medicii de specialitate din ambulatoriu, inclusiv medicii de familie şi de către medicii de specialitate din spitale la externarea asiguraţilor, în urma consultaţiilor medicale raportate la casa de asigurări.

Potrivit reprezentanţilor CJAS Vaslui, aproximativ 50 de pacienţi beneficiază lunar de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, instituţia făcând eforturi să onoreze toate cererile.

Reprezentanţii spitalelor din judeţ susţin că în multe cazuri, din cauza lipsei prestatorilor de servicii de îngrijiri paliative la domiciliu, pacienţii ajung să fie lăsaţi internaţi în unităţi medicale mai mult decât ar fi necesar.

Vezi si

S-a încheiat cea de-a 12-a ediție a turneului regional de fotbal

Au fost șase zile de emoție și spectacol fotbalistic în Sala Polivalentă și sala de …

Comments are closed.