duminică, 13 septembrie , 2026

Mandatele directorilor de școli din Vaslui expiră la finalul anului școlar

Pe 31 august 2026, odată cu încheierea anului școlar, expiră mandatele majorității directorilor instituțiilor de învățământ din județul Vaslui. Cum Ministerul Educației nu pare să organizeze prea curând un concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a demarat procedura de numire prin detașare în interesul învățământului pentru cele 126 de posturi de directori și 48 de directori adjuncți vacante.

Este de așteptat ca mulți dintre actualii directori să-și păstreze funcțiile, dacă își exprimă acordul, mai ales că anul trecut competiția pentru aceste posturi a fost aproape inexistentă. Conform legii 198/2023, personalul didactic numit prin detașare poate rămâne pe post până la organizarea unui concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar.

Lista posturilor vacante publicată de ISJ Vaslui include toate liceele din Vaslui, Bârlad și Huși, Centrul Județean de Excelență, Palatul Copiilor, Clubul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar Bârlad, precum și cele două școli speciale din Vaslui – CSEI „Constantin Pufan” și CSEI „Elisabeta Polihroniade”.

Numirea prin detașare se face doar cu acordul persoanei vizate, care își păstrează postul de titular pe perioada mandatului. Consultarea Consiliilor Profesorale este obligatorie, iar dosarele de candidatură se depun între 1 și 13 iulie. Evaluarea va fi realizată de Comisia ISJ, iar numirile vor fi finalizate până la 17 august, pentru ca noii directori să poată pregăti începutul anului școlar 2026–2027.

În actualul an școlar, Inspectoratul a întâmpinat dificultăți în ocuparea posturilor de conducere, fiind nevoie de mai multe sesiuni de numiri prin detașare. Mulți profesori au preferat să rămână la catedră, evitând responsabilitatea conducerii unor unități cu sute de elevi și zeci de cadre didactice.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.