În perioada 14 august – 14 septembrie 2025, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui va găzdui o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta de acasă – Artiști vasluieni”, dedicat promovării creației artistice locale. Evenimentul își propune să aducă arta mai aproape de comunitate prin reunirea unor lucrări semnate de artiști plastici din județ, fie ei consacrați sau autodidacți pasionați.

Instituția îi invită pe toți cei interesați să participe prin înscrierea a 2–3 lucrări de pictură, sculptură, grafică sau artă decorativă, până la data de 8 august 2025. Lucrările trebuie predate la sediul muzeului din strada Hagi Chiriac, nr. 2, respectând câteva condiții tehnice: sistem de prindere adecvat și etichetarea pe verso cu numele autorului, datele de contact, eventuala afiliere U.A.P., precum și informații despre fiecare lucrare (titlu, dimensiuni, tehnica).
Inițiativa urmărește să consolideze legăturile dintre artiști și comunitate, promovând talentul local într-un cadru profesionist. Cei interesați pot obține informații suplimentare apelând numărul de telefon 0235.311.626.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.