duminică, 13 septembrie , 2026

Negreștenii vor plăti mai mult pentru taxa de salubritate

Din luna februarie, persoanele fizice din orașul Negrești și satele aparținătoare (Căzăneşti, Cioatele, Glodeni, Parpaniţa, Poiana și Valea Mare) vor trebui să scoată din buzunar mai mult pentru taxa specială de salubritate.

Motivul: în ședința ordinară a Consiliului Local Negrești ce va avea loc pe 30 ianuarie, consilierii negreșteni vor aproba majorarea respectivei taxe.

Dacă, până acum, persoanele din oraș au plătit un tarif de 14 lei/persoană/lună, începând din februarie, vor trebui să achite 16 lei/persoană/lună.

În cazul celor din satele aparținătoare, taxa de salubritate va crește de la 9 lei/persoană/lună, cât este în prezent, la 11 lei/persoană/lună. Asta în timp ce firmele și celelalte persoane juridice vor avea de plătit o taxă de 1.031 lei/tonă/lună.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.