Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că va încerca să deschidă un cabinet privat pentru a putea să-şi îngrijească pacienţii, după ce Înalta Curte de Casaţie Justiţie (ÎCCJ) a menţinut în cazul său măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, prin care i se interzice să profeseze în unităţi medicale din sistemul public de sănătate.
Tătaru consideră măsura nejustificată, afirmând că nu este un pericol public şi că în urma deciziei magistraţilor sunt afectaţi pacienţii.
”Nu cred că am fost sau sunt un pericol public, astfel încât să nu-mi pot face meseria, iar cei mai afectaţi sunteţi voi, pacienţii mei”, a arătat Tătaru, menţionând că a ales să revină la Huşi. ”Judeţul Vaslui nu are o clinică medicală privată chirurgicală în care să pot opera în acest moment, iar dacă nu voi reuşi să mă întorc la spital voi încerca să-mi deschid un cabinet privat”, a adăugat el.
Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită de la pacienti, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.
Nelu Tătaru profesa ca medic specialist în cadrul Spitalului Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi.
Comments are closed.