Municipiul Vaslui a găzduit, în perioada 24–26 aprilie 2026, prima etapă națională a Olimpiadelor Școlare – Olimpiada Națională a Sportului Școlar la șah. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” și a reunit elevi de liceu, fete și băieți, din toate cele 41 de județe ale țării și din cele 6 sectoare ale Capitalei, confirmând amploarea și importanța competiției în calendarul sportului școlar.

Deschiderea oficială s-a bucurat de prezența președintelui Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, a primarului municipiului Vaslui, Lucian Braniște, a cadrelor universitare de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. „Ne bucurăm că Vasluiul găzduiește un eveniment de o asemenea anvergură, care aduce împreună tineri talentați din întreaga țară. Șahul este un sport al inteligenței și al disciplinei, iar astfel de competiții contribuie la dezvoltarea armonioasă a elevilor și la promovarea valorilor educației. Consiliul Județean Vaslui va continua să sprijine inițiativele care încurajează performanța și excelența”, a declarat Ciprian-Ionuț Trifan.
Organizatorii au subliniat că olimpiada nu reprezintă doar o competiție a performanței, ci și o oportunitate pentru participanți de a experimenta spiritul fair-play-ului și de a descoperi valorile culturale ale municipiului Vaslui. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui și al Consiliului Județean Vaslui.
Această etapă națională confirmă rolul șahului ca disciplină esențială în sportul școlar românesc, punând accent pe inteligență, strategie și educație prin competiție.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.