Olimpicii care au adus României medalii pe podiumurile internaționale se pregătesc să plece din țară, dezamăgiți încă de pe băncile școlii. Deși au fost premiați de Ministerul Educației pentru rezultatele excepționale, elevii nu beneficiază de burse, motivul invocat fiind lipsa fondurilor.

Rareș, Mihai, Mircea și Felix, lotul de aur al României la informatică, au declarat că își doresc să continue studiile în străinătate, la universități de prestigiu precum Massachusetts Institute of Technology (MIT). „Mă gândesc să plec în străinătate, una dintre opțiuni fiind MIT, unde este deja colegul nostru Felix”, a spus unul dintre olimpici. Alți colegi au menționat că vor să urmeze cariere în biotehnologie, biologie computațională sau inteligență artificială.
Pentru ei și alți 154 de elevi care au obținut 206 medalii de aur, argint și bronz, România a alocat premii în valoare totală de 4 milioane de lei, sumă din care sunt recompensați și profesorii și școlile. Bursele însă nu au fost acordate.
„Am lucrat ani de zile, în fiecare zi, pentru aurul obținut la Balcaniada de Matematică pentru Juniori”, a spus o elevă. Profesorii subliniază efortul uriaș din spatele acestor performanțe. „Multă muncă, multe sacrificii și pasiune”, a declarat Dan Dumitru, profesor de matematică. „Este enorm de multă muncă, mai ales pentru Olimpiada de Lingvistică, care nu face parte din programa școlară”, a adăugat Vlad Neacșu, profesor de lingvistică.
Ministrul Educației, Daniel David, a recunoscut situația: „Suntem conștienți și de ce nu putem să dăm: bursele pe care le-ați pomenit. Avem discuții astfel încât de anul viitor să încercăm să corectăm această situație.”
Un raport OCDE arată că România investește aproximativ 6.000 de dolari în educația unui copil, de la școala primară până la liceu, în timp ce în țările membre OCDE investiția variază între 2.000 și 27.000 de dolari.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.