Guvernul plănuieşte să crească subvenţia pentru programul Casa Verde. Cei care se înscriu în program pot primi de la stat până la 30.000 de lei pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare. Pentru anul acesta, Programul Casa Verde Fotovoltaice are un buget alocat record, de două miliarde de lei. Administrația Fondului pentru Mediu estimeaza ca programul să înceapă în perioada …
Citeste mai mult »Stiri de ultimă oră
Strandul din Barlad se redeschide in iunie
După o pauză de câțiva ani în care a fost închis publicului, ștrandul municipal din Bârlad va fi dat din nou în folosință. Societatea care l-a concesionat dă asigurări că strandul va fi deschis începând cu data de 14 iunie. Deși ștrandul dispune de trei bazine de înot, în primă fază, din cauza unor probleme de mentenanță, vor putea fi …
Citeste mai mult »Fonduri suplimentate pentru cuplurile infertile
Persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii vor putea beneficia de sprijin de până la 15.000 de lei din parte statului pentru asigurarea medicamentelor şi procedurilor de specialitate în ţară Executivul va suplimenta bugetul Ministerului Familiei cu 150 de milioane lei, astfel încât să acopere aproximativ 10.000 de beneficiari. Pe de altă parte, toate persoanele care au fost …
Citeste mai mult »-
Șoc în Vaslui: preot arestat pentru acuzații extrem de grave. Anchetatorii susțin că o adolescentă de 15 ani ar fi fost violată, iar o altă minoră ar fi fost agresată sexual
De la „îngerul copiilor” la acuzații șocante. Ce s-a schimbat în cazul preotului din Parpanița, lăudat acum 10 ani pentru …
Citeste mai mult » -
Zilele Hușilor încep cu evenimente culturale și se încheie cu un concert în aer liber
-
Schimbare la conducerea IPJ Vaslui. Dan Pelin revine la șefia inspectoratului
-
Salariile au crescut, dar românii cumpără mai puțin. Ce arată datele pentru august 2026
-
Nouă bicicliști și utilizatori de trotinete, depistați sub influența alcoolului în Vaslui. 43 de șoferi au rămas fără permis
-
Top 10 curiozități uimitoare despre conformism, efectul de turmă și psihologia maselor
Suntem obișnuiți să credem că deciziile, valorile și acțiunile noastre ne aparțin în totalitate și reflectă o gândire independentă. Cu …
Citeste mai mult » -
Viagra din Himalaya”: un pasionat de ciuperci din Polonia a găsit ciuperca-omidă, care se vinde cu peste 100.000 de dolari kilogramul
-
Top 10 curiozități uimitoare despre iluzii optice, persistența retiniană și procesarea vizuală
-
Vineri, 13 noiembrie 2026: sfârșitul lumii? Ce au calculat în 1960 cercetătorii care au stabilit data apocalipsei
-
Top 10 curiozități uimitoare despre psihologia emoțiilor, microexpresii, empatie și originea râsului
-
Gardul dintre vecini poate deveni motiv de scandal. Cine plătește și cui îi aparține
Un gard între două proprietăți pare, la prima vedere, o chestiune simplă. În realitate, împrejmuirea poate deveni rapid motiv de …
Citeste mai mult » -
Poți fi obligat să dai codul PIN la telefon în timpul unei percheziții? Ce spune legea și ce drepturi ai
-
Sfat de avocat: Succesiuni și moșteniri – ce trebuie să știi pentru a evita conflictele
-
Sfat de avocat: Ce trebuie să știi despre contractele de închiriere
-
Sfat de avocat – Aprilie 2026: Ce trebuie să știi despre noile modificări legislative și drepturile tale ca cetățean
-
Shaormeria DAVA din Huși vine cu o ofertă specială pentru ascultătorii Smile FM: 10% reducere la comenzile online
O shaorma bună nu prea are nevoie de o ocazie specială. Dar dacă vine și cu 10% reducere, parcă pofta …
Citeste mai mult » -
Alertă în industria farmaceutică: producătorii de medicamente cer Guvernului să fie scutiți de restricțiile la curent electric
-
Bogdan de la Ploiești incendiază din nou Vasluiul: concert de foc la Clubul Pescarilor, în noaptea de 7 spre 8 august (P)
-
Vasluiul, surprins prin obiectiv! Concurs de fotografie cu premii de până la 1.000 de lei
-
„O seară la Vecchia Roma” – povestea unui ascultător Smile FM
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad






















