Papa Francisc a murit dupa 12 ani de pontificat.
Directorul biroului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunțat că „transferul trupului Sfântului Părinte în Bazilica Vaticanului pentru omagierea tuturor credincioșilor va avea loc maine dimineață, 23 aprilie.
Moartea Papei declanșează o perioadă de doliu de nouă zile, cunoscută sub numele de Novendiale, un obicei originar din Roma antică. De asemenea, Italia a declarat o perioadă de doliu național.
Trupul suveranului pontiff va fi expus în Bazilica Sfântul Petru pentru a fi văzut de public.
În trecut, trupul papei era expus pe o platformă ridicată numită catafalc, însă Francisc va fi înmormântat într-un sicriu deschis, fără fast, potrivit ultimei sale dorinte.
Papa Francisc a cerut ca mormântul său să fie simplu, fără decorațiuni, și să poarte o singură inscripție: „Franciscus”. Dorința este exprimată în testamentul făcut public de Vatican
În mod tradițional, papa este apoi înmormântat în Grotele Vaticanului, cripte aflate sub Bazilica Sfântul Petru, insa Francisc a declarat într-un interviu din 2023 că doreste sa fie inmormantat in bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, sanctuarul în care obișnuia să se roage înainte și după fiecare călătorie apostolică.
Înmormântarea papei Francisc ar trebui să aibă loc între a patra și a șasea zi de la deces, iar presa din Italia relatează că funeraliile ar putea fi programate sâmbătă, 26 aprilie.
Conclavul pentru alegerea noului suveran pontif ar urma să înceapă între 6 și 10 mai, însă poate fi devansat dacă toți cardinalii electori ajung mai devreme la Roma
Comments are closed.