Peste 4.500 de cadre didactice din județul Vaslui care au activat în anul școlar 2025–2026 beneficiază de prima de carieră didactică în valoare netă de 1.500 de lei. La nivel național, măsura vizează 183.423 de cadre didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că plata primelor pentru anul școlar 2025–2026 a fost finalizată, banii fiind acordați pentru susținerea dezvoltării profesionale și a activității didactice. Finanțarea este asigurată prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Banii nu sunt destinați oricăror cheltuieli. Cel puțin 65%, adică 975 de lei, trebuie utilizați pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educației și Cercetării.
Restul de maximum 525 de lei poate fi folosit pentru alte categorii de cheltuieli eligibile, printre care se numără achiziția de cărți de specialitate și alte materiale sau servicii necesare desfășurării activității didactice, în condițiile prevăzute de legislație.
O veste importantă este că profesorii care își continuă activitatea și în anul școlar 2026–2027 nu pierd banii rămași necheltuiți. Aceștia vor putea utiliza sumele disponibile până la 31 august 2027.
Pentru cei peste 4.500 de dascăli din Vaslui, prima înseamnă astfel un sprijin financiar concret pentru formare, perfecționare și resursele necesare activității de la catedră.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.