Piața muncii, în ruină! Cea mai căutată meserie din județul Vaslui este agent de pază! Personalul calificat a emigrat de mult

Piața forței de muncă din județul Vaslui este în picaj. Cu toate că mulți agenți economici au nevoie de personal calificat, forța de muncă specializată a migrat în străinătate sau în alte județe ale țării. Prin urmare, s-a ajuns ca la Forțele de Muncă Vaslui cea mai solicitată meserie să fie cea de agent de pază. În paralel, școlile au active catedre care nu au nicio legătură cu realitățile economice locale. Județul Vaslui are la această dată un număr total de 8.628 de șomeri.

Semnele pe care economia locală le transmite pe piața muncii sunt destul de îngrijorătoare. În prezent, cea mai căutată meserie în județul Vaslui este cea de agent de pază. Marian Roșca, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vasluia, spus că agenții de pază sunt cei mai solicitați, după care urmează alte meserii cum ar fi tranșatori, femei de servici și electricieni.

„În cazul electricienilor, de circa 10 ani nu s-au mai făcut cursuri de formare. Noi am reușit să le organizăm acum în Vaslui și Bârlad. Această calificare constă într-o partea practică și nu prea vrea nimeni să își pună la dispoziție firma să facem practică. În sistemul școlar nu există profilul de electrician”, a spus Marian Roșca.

Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, a spus că, în ultima perioadă, a avut discuții cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) pentru a veni în întâmpinarea cererii mediului economic. Din anul trecut, oamenii de afaceri participă în consiliile școlare pentru numirea directorilor, iar vocea antreprenorilor a fost ascultată.â

Citește mai mult: https://estnews.ro/2022/07/07/piata-muncii-in-ruina-cea-mai-cautata-meserie-din-judetul-vaslui-este-agent-de-paza-personalul-calificat-a-emigrat-de-mult/

Vezi si

Specialiști din șase țări, reuniți la Vaslui pentru a găsi soluții de îngrijire a persoanelor vârstnice

Cum pot deveni serviciile sociale pentru persoanele vârstnice mai accesibile și mai eficiente? Aceasta a …