Guvernul României a decis să oprească finanțarea pentru proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care nu au fost demarate sau au un grad foarte mic de realizare, pentru a evita pierderea fondurilor europene la finalul programului, în august 2026. În județul Vaslui, însă, 182 de proiecte aflate deja în implementare vor continua să fie finanțate pe cele patru componente ale PNRR.

La nivel național, Ministerul Dezvoltării a aprobat săptămâna trecută continuarea a 5.372 de proiecte, în valoare de 26 miliarde de lei, dintre care 5.249 aparțin autorităților locale și 123 autorităților centrale. „Asigurăm finanțarea tuturor acestor investiții, care aveau ordine de începere a execuției lucrărilor la data de 19 august 2025”, a declarat ministrul Cseke Attila.
În județul Vaslui, de la debutul PNRR au fost finanțate 512 proiecte, cu o valoare totală de aproape 234,5 milioane lei. Cele mai multe au fost finalizate, însă 182 sunt încă în curs de implementare și vor continua să primească finanțare nerambursabilă, cu condiția să fie finalizate până la termenul limită.
Printre acestea se numără:
- 15 proiecte pe Componenta 5 – Valul renovării, vizând reabilitarea energetică a școlilor și liceelor din Bârlad, Huși, Roșiești, Vinderei și Puiești, dar și a spitalului din Puiești și a centrelor de zi din Vaslui. Valoarea totală depășește 65 milioane lei.
- Proiecte pe Componenta 15 – Educație, pentru construirea și echiparea creșelor din Huși, Murgeni, Negrești și Vaslui, cu o finanțare de 65,5 milioane lei.
- 160 de proiecte pe Componenta 10 – Fondul local, vizând locuințe pentru tineri și specialiști, centre de zi pentru copii și vârstnici, investiții culturale și medicale, inclusiv secții de terapie intensivă pentru nou-născuți la Spitalul Județean Vaslui și la Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad.
Toate aceste investiții trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, altfel finanțarea europeană va fi pierdută, iar banii cheltuiți vor trebui returnați.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.