Prima doamnă a României, Elena Cuza a fost comemorată la Solești

Prima doamnă a României, Elena Cuza, a fost comemorată, marţi, la Soleşti, locul în care aceasta şi-a petrecut copilăria şi în care este înmormântată, conform dorinţei sale.

În prezenţa autorităţilor locale şi a cetăţenilor din comună, a fost ţinută o slujbă de pomenire în memoria Elenei Doamna şi a soţului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fiind depuse coroane de flori la complexul mortuar în care odihnesc mai mulţi membri ai familiei Rosetti – Solescu.

‘Ca în fiecare an, avem plăcerea de a ne aduna în curtea boierească de la Soleşti, pentru a aduce un omagiu principesei Elena Cuza, care de 115 ani îşi doarme somnul de veci aici, în faţa bisericii ctitorite de mama ei, Catinca Rosetti. Amintim despre unirea care s-a făcut, despre bucuria care a fost atunci între români. Iată, după 165 de ani, este o bucurie şi pentru noi, cei de astăzi, pentru că noi culegem roadele muncii lor, roadele unirii înfăptuite atunci’, a transmis preotul Lucian Veleşcu, în cuvântul adresat participanţilor la eveniment.

Elevii claselor a V-a şi a V-a de la Şcoala ‘Teodor Rosetti’ Soleşti au prezentat un program artistic, iar participanţii la eveniment s-au prins apoi într-o simbolică Horă a Unirii.

Autorităţile au anunţat că în luna aprilie, când se vor împlini 115 ani de la trecerea la cele veşnice a Doamnei Elena Cuza, vor fi organizate o serie de acţiuni comemorative.

Vezi si

Cei mai putini muncitori straini din tara lucreaza la Vaslui

In județul Vaslui lucrează în prezent cei mai puțini muncitori străini din țară, 449. Dacă …

Comments are closed.