duminică, 13 septembrie , 2026

Primăria Bârlad blochează accesul auto pe esplanada pietonală

La intrarea pe pietonalul de pe strada Fagului, esplanada care leagă Piața Sfântul Ilie din Bârlad, au fost amplasate recent bolarzi din beton, menite să restricționeze accesul autovehiculelor într-o zonă destinată exclusiv pietonilor. Măsura, anunțată de primarul Dumitru Boroș, vine ca reacție la abateri repetate de la normele rutiere și de conviețuire civilizată.

„Această intervenție nu are un scop decorativ, ci unul strict funcțional și de protecție”, a transmis edilul într-o postare pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, deși în apropiere există o parcare dedicată aprovizionării, unii comercianți au ales să circule cu mașinile pe esplanadă, punând în pericol atât lucrările recent finalizate, cât și siguranța pietonilor.

Primarul atrage atenția și asupra comportamentelor incivile care afectează spațiul public: aruncarea de gume de mestecat, coji de semințe și ambalaje pe jos. „Este greu de acceptat că, în anul 2025, încă ne confruntăm cu lipsa unui minim respect față de orașul în care trăim”, a declarat Boroș, subliniind că investițiile nu pot avea impact dacă sunt tratate cu nepăsare.

În încheiere, edilul face un apel către locuitorii municipiului: „Numai împreună putem menține ceea ce am construit cu eforturi mari. Haideți să păstrăm împreună ceea ce am construit cu greu!”.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.