Protectia Consumatorilor a intensificat controalele inainte de Paste

Inspectorii sanitar-veterinari şi cei de la protecţia consumatorilor au intensificat în această perioadă verificările în toate spaţiile în care se vinde carne.

 Este cercetat traseul produselor – de la abatoarele în care sunt sacrificate animalele, până la restaurante şi supermarket-uri.

Recomandarea autorităţilor este ca achiziţia de produse alimentare să se facă doar din spaţiile comerciale autorizate care urmează a fi verificate în perioada următoare, conform planului comun de măsuri aprobat.

Se vor controla pieţele agro-alimentare, abatoarele, unităţile de tranşare, preparare, procesare si depozitare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală.

Din echipele mixte vor face parte şi comisari ai Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, poliţişti şi inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică, iar verificările vor viza şi transportul animalelor vii.

Vezi si

Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați

Nava Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați.