
În perioada 5 – 11 mai 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub coordonarea Direcției Rutiere a IGPR, au desfășurat acțiunea „TRUCK & BUS”, vizând transportatorii de persoane și mărfuri.
În urma controalelor, au fost verificate peste 430 de vehicule, iar polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 303.300 de lei.
Transportatorii de persoane au fost sancționați pentru:
- Viteză excesivă (3 cazuri)
- Neutilizarea centurilor de siguranță (5 cazuri)
- Probleme la tahograf (4 cazuri)
- Lipsa documentelor și deficiențe tehnice (3 cazuri)
- Alte abateri (92 cazuri)
Transportatorii de mărfuri au fost sancționați pentru:
- Viteză excesivă (54 cazuri)
- Neutilizarea centurilor de siguranță (15 cazuri)
- Deficiențe tehnice și lipsa documentelor (10 cazuri)
- Probleme la tahograf (17 cazuri)
- Nerespectarea timpilor de odihnă (19 cazuri)
În total, au fost reținute 19 permise de conducere, ridicate 16 certificate de înmatriculare și retrase 6 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Polițiștii rutieri atrag atenția că vehiculele de transport rutier pot reprezenta un risc crescut în trafic, din cauza gabaritului mare și a numărului ridicat de persoane transportate.
Recomandare pentru șoferi: Respectați regulile de circulație și adoptați o conduită preventivă pentru siguranța tuturor participanților la trafic!
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.