Meteorologii avertizează că fenomenele extreme vor continua în nordul țării, unde două județe se află sub cod portocaliu de vreme severă, iar alte șase sunt sub cod galben de furtuni până la ora 18:00. După acest episod, vremea se va încălzi treptat, iar de duminică revine canicula.
![]()
Potrivit directorului general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, temperaturile vor crește semnificativ în perioada următoare, ajungând până la 39 de grade Celsius în sudul și sud-estul țării.
„Un nou val de căldură ne va afecta. Dacă duminică contăm pe valori de până la 35-36 de grade, luni vom vorbi de intensificarea acestuia, iar de marți vor fi temperaturi de peste 35 de grade în cea mai mare parte a țării. În Capitală, se pot atinge 37-38 de grade, iar indicele de disconfort termic va depăși 80 de unități, ceea ce înseamnă că vom resimți temperaturi de peste 40 de grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu la Digi24.
Specialiștii recomandă prudență, mai ales în condițiile în care umezeala ridicată va intensifica senzația de căldură. ANM va continua să emită atenționări pe măsură ce vremea evoluează.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.