Salonul International de Caricatura de la Vaslui si-a desemnat castigatorii

Cea de-a 28-a ediție a Salonului Internațional de Caricatură de la Vaslui, organizat de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, a fost câștigată de Mihai Ignat, din Ploiești.

Acesta a primit marele premiu, fiind caricaturistul care a zugrăvit cel mai bine tema de la ediția din acest an fiind „Veșnica politichie: unde-i urna cea hazlie?”.

Marele câștigător a primit la ediția anterioară un premiu de onoare pentru întreaga creație artistică.

În acest an, acest premiu a fost acordat vasluianului Nicolae Viziteu – NEVE pentru întreaga creație artistică.

Premiul I a fost obținut de Liviu Stănilă, marele câștigător al ediției 2022.

Anul acesta, Salonul Internaţional de Caricatură a reunit un număr record de participanți, trimițând lucrări în concurs 109 graficieni atât din țară, cât și din străinătate.

Tot cu acest prilej au fost lansate Albumul Salonului de Caricatură și cartea „Valentin Silvestru, maestrul artei teatrale”, editate de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”.

Vezi si

„Ziua Culturii Naționale” sărbătorită la Muzeul Județean

Manifestarea cultural-artistică „Ziua Culturii Naționale”, care va avea loc mâine, miercuri, 15 ianuarie 2025, începând …

Comments are closed.