Sorin Iacob, fostul patron al clubului „Cuba” a murit într-un accident de mașină

Un grav accident rutier produs pe raza comunei Ciortești, județul Iași, a curmat viața omului de afaceri vasluian Sorin Iacob, fost patron al clubului „Cuba”. Soția sa, însărcinată, se află în comă, iar fetița pe care o așteptau a decedat.

La scurt timp după tragedie, sora lui Sorin, Andreea Iacob, a postat un mesaj cutremurător pe rețelele de socializare: „Astăzi am pierdut inima din mine. Fratele meu, sufletul meu! Te rog să mă iei și pe mine cu tine cât mai repede! Tot azi ți-a murit și fetița din burtica soției, care luna viitoare se năștea! Iar soția ta este în comă…”

În același accident a fost implicat și Vlad Ciuburciu, patronul societății Vascar, care a suferit multiple leziuni la nivelul picioarelor și a fost transportat de urgență la Iași. Potrivit primelor informații, Sorin Iacob ar fi suferit un infarct în timp ce conducea, pierzând controlul și intrând pe contrasens.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragediei.

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …