Șapte tablouri ale pictorului bârlădean Nicolae Tonitza, estimate la circa 250.000 de euro, vor putea fi cumpărate la o licitație ce va avea loc săptămâna viitoare. Cea mai scumpă lucrare, respectiv „Maternitate”, estimată la 160.000 euro, este și cea mai valoroasă operă de artă din cadrul evenimentului.
Galeriile Artmark vor organiza pe data de 22 octombrie „Top 100 mari maeștri ai artei românești” – Licitația de Toamnă, inclusiv colecția profesorului Costin Murgescu și a cunoscutei cineaste Ecaterina Oproiu. Evenimentul va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviță București, începând cu ora 19.00. Printre cele 263 de opere de artă scoase la vânzare se numără lucrări realizate de cei mai bine tranzacționați 100 de artiști români, cu opere importante ale artei românești și capodopere de valoare muzeală din cele mai prestigioase colecții. Ca de fiecare dată, printre operele scoase la licitație regăsim mari nume, precum: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Gheorghe Petrașcu, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Theodor Pallady, etc.
În ceea ce privește lucrările artistului bârlădean Nicolae Tonitza (1886-1940), cea mai scumpă dintre cele șapte scoase la vânzare și cea mai valoroasă de la această licitație este „Maternitate”, realizată între anii 1927-1929. Tabloul este estimat la 90.000-160.000 euro și a fost pictat în ulei pe carton cu dimensiunile 60 × 50 cm. Lucrarea face parte din colecția profesorului Costin Murgescu, membru corespondent al Academiei, și a cineastei Ecaterina Oproiu. Pe verso, prezintă autentificarea: „Autentic Tonitză «Mama cu copilul» dimensiuni 62 x 50. Hrandt A. 24/X/1954”.
În ordine descrescătoare a valorii estimative, celelalte șase opere ale pictorului bârlădean sunt:
• „În cerdac” (realizată între anii 1921-1924, în ulei pe carton cu dimensiunile 30 x 26,5 cm), semnat în dreapta sus, cu brun, „Tonitza”, estimat la 20.000-30.000 euro;
• „Narcise și bujori” (realizată în anii 1930), în ulei pe carton cu dimensiunile 51 x 39,5 cm), semnat în dreapta sus, cu brun, „Tonitza”, estimat la 20.000-30.000 euro;
• „Natură statică cu pere” (realizată între anii 1925-1927, în ulei pe pânză cu dimensiunile 30 x 40 cm), semnat în dreapta jos, cu brun, „Tonitza”, estimat la 15.000-25.000 euro;
• „Rachiș-Ali” (realizată în anul 1924, în tuș și laviu pe hârtie cu dimensiunile 16 x 12,5 cm), semnat, datat, intitulat și localizat dreapta jos, în peniță, „Tonitza, 1924, Balcic, Rachiș Ali”, estimat la 1.500-2.500 euro;
• „Studiu de nud” (realizată între anii 1925-1928, în peniță pe hârtie cu dimensiunile 22,5 x 29 cm), semnat în dreapta jos, în peniță, „N. N. Tonitza”, estimat la 800-1.200 euro;
• „Nud” (realizată între anii 1925-1928, în peniță pe hârtie cu dimensiunile 24 x 16,5 cm), semnat în dreapta jos, în peniță, „Tonitza”, estimat la 700-1.000 euro.
sursa: monitoruldevaslui.ro
Comments are closed.