duminică, 13 septembrie , 2026

Tânăr prins la volan în Huși cu un coctail de droguri

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost prins de poliţişti la volanul unei maşini, în timp ce se afla sub influenţa a trei substanţe psihoactive. Șoferul s-a ales cu dosar penal.

Incidentul a avut loc marți, 13 februarie 2024, pe o stradă din municipiul Huşi (Vaslui), unde poliţiştii aflaţi în serviciul de patrulare şi supraveghere trafic rutier au depistat şi oprit pentru control autoturismul condus de tânăr.

„În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a trei substanţe psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la Spitalul Municipal Huşi, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului substanţelor interzise”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

 

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.