duminică, 13 septembrie , 2026

Târgul de Paști de la Huși – solidaritate și sprijin pentru cei vulnerabili

Asociația Filantropia Ortodoxă Huși a organizat, în municipiul Huși, Târgul de Paști, un eveniment dedicat solidarității și sprijinirii persoanelor vulnerabile din județul Vaslui.

Manifestarea s-a desfășurat în Parcul Rodina, unde vizitatorii au putut descoperi și achiziționa ornamente și aranjamente specifice sărbătorii Învierii Domnului, realizate cu migală de copii, seniori și angajați ai asociației. Fondurile strânse au fost direcționate către sprijinirea copiilor și vârstnicilor aflați în dificultate.

Programul târgului a inclus o expoziție cu vânzare de obiecte handmade, un concurs de kendama și momente artistice susținute de copiii centrului cultural-educațional al asociației, dar și de tineri din Șuletea, Floreni și Bârlad. Atmosfera a fost completată de gustări dulci și activități recreative, aducând bucurie celor prezenți.

În urma evenimentului, organizatorii au reușit să strângă 4.352 de lei, bani care vor fi folosiți pentru sprijinirea familiilor numeroase și a vârstnicilor cu posibilități materiale reduse, astfel încât aceștia să se bucure de o masă de Paște mai liniștită.

Reușita acțiunii s-a datorat implicării partenerilor – Veronica Filip, Flori Cu Drag, Primăria Municipiului Huși, Sergiu Boeru, Andrei Brânză (Cuptorul lui Andrei) și părintele Marius Parpalea – precum și dedicării echipei Asociației Filantropia Ortodoxă Huși.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.