Taximetriștii vasluieni, prin Camera Taximetriștilor, au solicitat municipalității ajustarea tarifelor practicate pe raza municipiului, tarife nemodificate din aprilie 2022, în ciuda creșterii semnificative a costurilor de operare.

Potrivit adresei nr. 917/09.01.2026, transportatorii autorizați în regim de taxi au cerut Primăriei Vaslui majorarea tarifelor maximale, care urmează să fie supuse votului consilierilor locali în ședința din 29 ianuarie 2026.
Noile tarife propuse
- Zi: de la 3,20 lei/km la 4,00 lei/km
- Noapte: de la 3,60 lei/km la 4,50 lei/km
- Transport mărfuri zi: de la 4,00 lei/km la 5,00 lei/km
- Transport mărfuri noapte: de la 4,50 lei/km la 5,50 lei/km
Se vor majora și tariful de pornire (egal cu tariful de distanță) și cel de staționare (de zece ori tariful de distanță).
Consiliul Local Vaslui este autoritatea care aprobă atât tarifele, cât și numărul autorizațiilor valabile, conform regulamentului din 2015 privind organizarea și autorizarea transportului în regim de taxi.
Taximetriștii atrag atenția că, dacă noile tarife nu vor fi aprobate, riscă să nu își mai poată acoperi costurile de operare, în condițiile în care carburanții, piesele de schimb, salariul minim și taxele au crescut considerabil în ultimii ani.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.