sâmbătă, 12 septembrie , 2026

Tinerii din Vaslui au fost invitași la Primărie pentru consultări

Tinerii vasluieni au fost consultați de Primăria Vaslui privind elaborarea, promovarea şi realizarea politicilor în domeniul tineretului, în contextul schimbării conducerii, președinte al Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret devenind Andrei Balan, reprezentantul Asociației Club Sportiv „Sporting Tigers” Vaslui.

„Fiindcă cel mai important potenţial pentru schimbările din societate aparţine tinerilor, municipalitatea vasluiană i-a consultat pe reprezentanţii acestora în cadrul unei noi şedinţe ordinare, lunar Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret întrunindu-se la nivelul Primăriei Municipiului Vaslui”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Vaslui, care au precizat că scopul şedinţelor de lucru ale Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT) este de a implica tinerii în mod direct în elaborarea, promovarea şi realizarea politicilor în domeniul tineretului, la nivel local.

Iniţiativele dezbătute în şedinta din 18 februarie 2025 au venit din partea tinerilor din cadrul Clubului de ciclism – Vaslui, Consiliilor Şcolare ale elevilor din liceele vasluiene, Centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog – Vaslui, Asociației „Program educațional AJUNGEM MARI”, Asociației Club Sportiv „Sporting Tigers” Vaslui, Federației Tinerilor Vaslui, Asociației „Comunitatea pentru educarea tinerilor” – Filiala Vaslui, Clubul Interact Vaslui, Asociației Club Sportiv „Karate-Kensei” Vaslui, Asociației „Kei Club Kiwanis” Vaslui, Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Vaslui, Asociaţiei Tinerilor Antreprenori Vaslui, Grupului Informal ORION.

Noul președinte ales al CCPT este Andrei Balan, reprezentantul Asociației Club Sportiv „Sporting Tigers” Vaslui, cel care va coordona pentru un an activitatea forului consultativ și va urmări ca cele mai inedite proiecte ale tinerilor vasluieni să își găsească finalitatea.

Propunerile membrilor CCPT vor fi analizate la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Vaslui, Lucian Braniste, iar proiectele cele mai importante pentru tineri și pentru comunitatea locală vor prinde viață în perioada următoare, trimite municipalitatea vasluiană.

 

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.