duminică, 13 septembrie , 2026

Transport public cu mai puține curse la Vaslui, din 1 iunie

După ce a majorat prețurile biletelor și abonamentelor, Transurb SA Vaslui anunță o nouă măsură pentru rentabilizarea activității: reducerea numărului de curse zilnice pe mai multe trasee. Începând cu 1 iunie 2026, vasluienii care folosesc transportul în comun vor trebui să consulte noul grafic de circulație pentru a evita timpii de așteptare inutili în stații.

Conform proiectului Programului de transport pus în dezbatere publică de Primăria Vaslui, vor fi eliminate 44 de curse dus-întors zilnice în timpul săptămânii și 49 de curse în weekend și sărbători legale. Toate cele 9 trasee actuale vor fi păstrate, însă cu modificări în frecvența curselor.

Exemple de reduceri:

  • Traseul 1 (Autogara Transurb – Zona Industrială): cu 4 curse mai puțin pe zi.
  • Traseul spre Viișoara – Bahnari: minus 6 curse zilnice.
  • Traseul 5 (Ciușmeaua Moldovencei): minus 4 curse zilnice.
  • Traseul 9 (Protecția Copilului): minus 24 de curse în timpul săptămânii și 30 în weekend și sărbători legale.

Vor dispărea cursele cu aflux redus de călători, dar vor fi suplimentate cele care tranzitează strada Traian și traseele folosite de majoritatea vasluienilor.

Decizia vine pe fondul scăderii drastice a numărului de pasageri: de la aproape 150.000 în ianuarie 2025, la doar 67.000 în noiembrie și puțin peste 60.000 în decembrie 2025. Pentru a se menține pe linia de plutire, operatorul a majorat recent cu aproape o treime tarifele biletelor și abonamentelor.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.