TVA-ul servește nota de plată: restaurantele și vacanțele devin mai scumpe de la 1 august

Începând cu 1 august 2025, sectorul HoReCa va resimți un nou val de presiune fiscală: TVA-ul crește de la 9% la 11%, o măsură care, potrivit Guvernului, face parte dintr-un pachet de ajustări menite să reducă deficitul bugetar.

Ce înseamnă asta pentru consumatori? Prețuri mai mari la restaurante, hoteluri și cafenele. Reprezentanții industriei estimează o scumpire de aproximativ 1,8% pentru clienți. Într-un context în care românii ies deja mai rar în oraș, iar sectorul a înregistrat pierderi de 8% în primele luni ale anului, vestea cade ca o notă de plată neașteptată la finalul unei cine modeste.

Antreprenorii trag semnalul de alarmă: creșterea TVA-ului ar putea duce la reducerea consumului, concedieri și o explozie a evaziunii fiscale. Mulți turiști spun că nu știu dacă își vor mai permite vacanțele planificate, în contextul acestor scumpiri.

 În paralel, Guvernul a anunțat și majorarea TVA-ului general de la 19% la 21%, ceea ce va urca media TVA-ului național cu aproximativ 14%, potrivit estimărilor din turism.

 În timp ce premierul Ilie Bolojan susține că măsura este necesară pentru a evita un colaps bugetar, antreprenorii din HoReCa se întreabă dacă nu cumva nota de plată pentru greșelile fiscale ale statului a fost lăsată, din nou, pe masa lor.

Vezi si

Navă care se îndrepta spre Constanța, lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați

Nava Contship Jet, care se îndrepta spre Constanța, a fost lovită de trei drone în Marea Neagră. Toți cei 18 marinari au fost salvați.