duminică, 13 septembrie , 2026

Ultimele zile gratuitate pentru obținerea buletinului electronic: de la 1 iulie, românii vor plăti 70 de lei pentru noua carte de identitate

Românii care doresc să obțină gratuit noua Carte Electronică de Identitate (CEI) mai au la dispoziție doar câteva zile. Începând cu 1 iulie 2026, emiterea documentului va fi taxată cu 70 de lei, după expirarea perioadei de finanțare asigurate prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Programul de emitere gratuită a noilor cărți electronice de identitate a fost lansat la 20 martie 2025 și a permis cetățenilor să obțină documentul fără costuri. După încheierea acestei etape, cheltuielile vor fi suportate de solicitanți.

La nivel național, interesul pentru noul document a crescut constant în ultimele luni. Aproape două milioane de cărți electronice de identitate au fost deja eliberate, însă cifra rămâne sub estimările inițiale, care prevedeau emiterea a aproximativ cinci milioane de documente în perioada finanțată prin PNRR.

Pentru cei care preferă varianta clasică, autoritățile vor continua să emită și cărți de identitate simple, pentru care taxa va fi de 40 de lei.

Cum poate fi obținută noua carte electronică de identitate

Persoanele interesate trebuie să își facă mai întâi o programare online la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor de care aparțin. Ulterior, acestea trebuie să se prezinte cu documentele necesare, inclusiv certificatul de naștere, actul de identitate actual și documentele care atestă domiciliul, după caz.

În cadrul procedurii sunt prelevate datele biometrice, respectiv fotografia și amprentele digitale. După 1 iulie, solicitantul va trebui să prezinte și dovada achitării taxei de 70 de lei.

Autoritățile precizează că documentul nu poate fi eliberat în regim de urgență, termenul de emitere fiind de până la 30 de zile.

Ce avantaje oferă noul document

Cartea Electronică de Identitate permite călătoria în statele Uniunii Europene și oferă acces la numeroase servicii digitale. Documentul poate fi utilizat pentru autentificarea în platformele instituțiilor publice și pentru generarea semnăturii electronice, care are aceeași valoare juridică precum semnătura olografă.

De asemenea, titularii pot semna online documente oficiale, depune cereri și accesa servicii publice fără a se deplasa la ghișeu, ceea ce contribuie la simplificarea relației cu administrația publică.

Noul buletin are și un format mai compact, similar unui card bancar, fiind mai ușor de transportat și utilizat în activitățile de zi cu zi.

Autoritățile recomandă celor care intenționează să obțină gratuit documentul să își facă programările cât mai curând, înainte de intrarea în vigoare a noilor taxe, la 1 iulie.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.