În perioada 6 – 8 septembrie 2024, în Parcul Copou din municipiul Vaslui va avea loc cea de-a XXII-a ediție a Târgului meșterilor populari, eveniment de tradiție organizat de Centrul Județean Vaslui, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria municipiului Vaslui. Pe lângă expozițiile cu vânzare organizate de meșteri populari renumiți din județ și întreaga țară, se vor organiza ateliere pentru deprinderea meșteșugurilor populare și spectacole folclorice. Între invitații care vor susține concerte se află Mioara Velicu, Silvia Ene sau Angelica Flutur.
La ediția din acest an a Târgului Meșterilor Populari sunt așteptați să participe zeci de meșteri din județ și din țară, fiecare aducând în fața vasluienilor produsele și poveștile autentice făurite în inima satului românesc.
Doritorii vor putea să achiziționeze oale, străchini, icoane, țesături, ii, cămăși populare, pălării, mobilier pictat și alte produse tradiționale.
Evenimentul cuprinde și o serie de spectacole artistice, pe scenă urcând Paula Corina Sîrbu, Silvia Ene, Fanfara Bârlădeanca, Mariana Stoica, Delia Gandore, Angelica Flutur, ansamblurile de dansuri „Hora Vasluiului” și „Trandafir de la Moldova”, alături de Mioara Velicu.
Astfel, vineri, 6 septembrie, de la ora 18.00, pe scenă vor urca Paula Corina Sârbu, laureată a Festivalului „Muguri de Tezaur”, Silvia Ene și Fanfara Bârlădeanca. Sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 17.30, vasluienii vor putea asculta pe Mariana stoica, Delia Gandore și pe Angelica Flutur. Duminică, 8 septembrie, în închiderea Târgului, de la ora 13 pe scena din Parcul Copou vor evolua Ansamburile de dansuri „Hora Vasluiului” și „Trandafir de la Moldova”, după care va urma un concert extraordinar al cunoscutei soliste de muzică populară Mioara Velicu.
Târgul Meșterilor Populari este organizat de Centrul Cultural Județean Vaslui, în parteneriat cu Primăria Vaslui și Consiliul Județean Vaslui.
Comments are closed.