Criza medicilor din județul Vaslui capătă proporții alarmante. Cu doar 11,1 medici la fiecare 10.000 de locuitori, județul ocupă ultimul loc la nivel național în ceea ce privește densitatea personalului medical. Cele mai mari probleme sunt înregistrate în medicina de familie, unde deficitul ajunge la 136 de specialiști.

Potrivit datelor Casei Județene de Asigurări de Sănătate, lipsa medicilor nu afectează doar comunitățile rurale, ci și principalele centre urbane. Municipiul Vaslui ar mai avea nevoie de 54 de medici de familie, Bârladul de 14, iar Hușiul de încă opt specialiști.
Situația este și mai dificilă în mediul rural. În șapte comune – Blăgești, Bogdănița, Coroiești, Ibănești, Mălușteni, Pogonești și Epureni – peste 10.000 de locuitori nu beneficiază de un cabinet de medicină de familie în propria localitate.
O altă problemă este îmbătrânirea personalului medical. Aproximativ 26 de medici de familie aflați în activitate au depășit deja vârsta pensionării și continuă să lucreze cu avizele necesare.
Pentru locuitorii acestor comunități, accesul la o consultație înseamnă adesea deplasări în alte localități, cheltuieli suplimentare și timp pierdut. În lipsa unor măsuri concrete pentru atragerea tinerilor specialiști, deficitul riscă să devină și mai greu de gestionat.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad