Primele imagini din continuarea superproducţiei „Avatar”, programată pentru lansare în decembrie 2021, au fost făcute publice de regizorul James Cameron, sub forma unei lucrări de „artă conceptuală”, potrivit Indie Wire. Patru imagini au fost publicate pe contul oficial al francizei „Avatar” de pe platforma de micro-blogging Twitter. Acestea sunt însoţite de mesajul „În continuările Avatar, nu doar că vă veţi …
Citeste mai mult »Curiozitati
Incendiile din Australia afectează gheţarii din Noua Zeelandă
Internauţii au făcut publice imagini în care cenuşa incendiilor din Australia s-a depus pe gheţarii din Noua Zeelandă. Incendiile de vegetaţie din Australia lasă în urma lor un bilanţ trist care cuprinde câteva zeci de vieţi omeneşti, sute de milioane de animale omorâte şi mii de hectare de vegetaţie reduse la cenuşă. Efectele acestor incendii nu par să se fi limitat …
Citeste mai mult »Sfântul Ioan Botezãtorul-peste douã milioane de români îsi sãrbãtoresc onomastica
Astãzi sãrbãtorim Soborul Sfântului Ioan Botezãtorul, zi în care cinstim pe proorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arãtat pentru prima datã oamenilor. Soborul Sfântului Ioan Botezãtorul sau încununarea tuturor zilelor închinate Sfântului Ioan este ultima mare sãrbãtoare a iernii. Astãzi Biserica Ortodoxã îi aduce jertfã de multumire Înaintemergãtorului Domnului, care …
Citeste mai mult »Curentul Atlanticului de Nord ar putea să se oprească în următorul secol
Topirea gheţii din Groenlanda şi creşterea precipitaţiilor ar putea duce la schimbarea Curentului Atlanticului de Nord. Cercetătorii de la Universitatea Groningen şi de la Universitatea Utrecht au derulat un studiu în urma căruia au ajuns la concluzia că că există o probabilitate de 15% ca Curentul Atlanticului de Nord să sufere o serie de schimbări importante în următorii 100 de …
Citeste mai mult »Cele mai importante descoperiri ştiinţifice făcute în 2019
Anul 2019 a adus o multitudine de descoperiri, din domenii extrem de diverse, acestea fiind primite cu mai mult sau mai puţin entuziasm de către publicul larg. În acest an cercetătorii au reuşit o serie de premiere absolute şi, de asemenea, să aducă o extindere considerabilă a cunoaşterii în cazul unor domenii. Mai jos găsiţi o listă cu unele dintre …
Citeste mai mult »Risc crescut de cancer pentru japonezii care consumă alcool
Japonezii sunt campionii longevităţi, însă un studiu recent a demonstrat că un consum uşor sau moderat de alcool este asociat cu un risc crescut de cancer. Deşi unele studii au relaţionat consumul limitat de alcool cu riscuri scăzute de a face anumite tipuri de cancer, actuala cercetare a indicat că un consum de alcool uşor până la moderat creşte masiv riscurile de …
Citeste mai mult »6 tipuri de angajati care nu sunt niciodata promovati
Intr-o lume ideala, am crede ca promovarea la job nu are nimic de-a face cu personalitatea angajatilor, ci este o decizie care se ia in functie de performanta profesionala. In realitatea insa, angajatii cu anumite tipuri de personalitate beneficiaza de oportunitati mai bune la locul de munca. Expertii in resurse umane au identificat 6 tipuri de salariati care nu se …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad