Stiri

A fost prelungit termen pentru depunerea cererilor la acordarea tichetelor educaționale

Termenul pentru depunerea cererilor în vederea obținerii cardurilor educaționale în valoare de 500 de lei, pentru anul școlar 2024-2025, a fost prelungit cu 20 de zile. Cererile se depun la secretariatele școlilor până pe 23 octombrie, potrivit unei modificări făcută de Guvern printr-o ordonanță de urgență. Termenul inițial era 3 octombrie 2024. „Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari …

Citeste mai mult »

De la 1 octombrie 2024, pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate

Începând cu 1 octombrie 2024, pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, pentru că impozitul de 10% va fi perceput doar pentru sumele din pensii care depășesc acest prag. Prevederile au intrat în vigoare de la începutul acestei luni şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024. În județul Vaslui cei peste 80 de mii de pensionari …

Citeste mai mult »

Cât este amenda pentru oprire neregulamentară în 2024. Câte puncte de penalizare primesc șoferii care opresc în locuri interzise

Potrivit Codului Rutier, există reguli clare cu privire la oprirea și staționarea unui autoturism. Însă, lipsa locurilor libere de parcare îi face pe șoferi să parchează aproape în orice spațiu disponibil pe care îl găsesc, iar asta le aduce amenzi și puncte de penalizare pentru oprire neregulamentară.   Care este diferența dintre oprire și staționare neregulamentară Pentru a nu face …

Citeste mai mult »

Împreună pentru Marcel

  Împreună putem să-l ajutăm pe Marcel să se ridice în picioare și să își crească fetița care îl întreabă zilnic de ce nu se dă jos din căruț Revolut:@cristi22rg (Nume utilizator) LEI: RO44BREL0005550018080100 EURO: LT743250026532381480 BCR: LEI: RO85 RNCB 0503 0855 3022 0001 Euro: RO90 RNCB 0503 0855 3022 0008 #ImpreunapentruMarcel Povestea lui Marcel Marcel, are 41 ani, iar …

Citeste mai mult »

Primaria Barlad cumpara puieti pe care ii va planta in Gradina Publica si in parcuri

Primăria Bârlad va cheltui, în această toamnă, 40 de mii de euro pe achiziționarea a peste 1000 de puieți de arbori și arbuști, care vor fi plantați în parcuri si Grădina Publică De asemenea, vor fi plantati puieti in zona spatiilor verzi aferente blocurilor de locuit. Conform reprezentanților instituției, aceste plantări vor contribui la îmbunătățirea aspectului peisagistic al spațiilor verzi …

Citeste mai mult »

Incep inscrierile pentru programul “Casa Verde Fotovoltaice”

Înscrierile în programul ‘Casa Verde Fotovoltaice’ pentru persoanele fizice încep vineri, 27 septembrie. Acestea vor avea loc online, pe platforma dedicată programului şi se vor încheia pe 9 octombrie. Ulterior, beneficiarii vor avea posibilitatea să îşi aleagă instalatorul din lista publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Programul Casa Verde de anul acesta vine cu o serie de noutăţi importante: finanţarea …

Citeste mai mult »

Doua minivacante prelungite pentru romani

Românii ar putea avea două minivacanțe la sfârșit de an, dintre care una de șapte zile. Pe lângă zilele libere de Crăciun, Revelion și sărbătorile legale ale perioadei, Guvernul ar putea stabili zile libere pentru a face punte cu weekendurile. Prima minivacanță ar putea avea cinci zile, în condițiile în care Guvernul va stabili că și ziua de vineri, 27 …

Citeste mai mult »