Salariul minim brut din România crește de la 1 februarie cu 200 de lei și ajunge la 1.450 lei (aproximativ 322 euro) pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate încă de la începutul lunii ianuarie. România devine în acest fel țara din UE cu cei mai mulți angajați plătiți la nivelul salariului minim. O dată cu creșterea salariului …
Citeste mai mult »Stiri
Studenții vor călători gratuit cu trenul începând de miercuri
Studenții de la universitățile de stat, dar și de la cele private acreditate sau autorizate vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de miercuri, a declarat luni, secretarul de stat pentru învățământ superior Gigel Paraschiv. „Este vorba de 464.273 de studenți. Sunt toți studenții beneficiari, nu există niciun fel de discriminare — dacă sunt la universități de …
Citeste mai mult »Grefierii au protestat la Judecătoria Vaslui
Ieri, mai mulți grefieri vasluieni au participat la un protest neautorizat, solicitând adoptarea unui nou statut al personalului de specialitate juridică, salarizare unitară, reintroducerea pensiei de serviciu și finanțarea adecvată a sistemului de justiție. Zeci de grefieri au ieșit, ieri, în fața Judecătoriei Vaslui pentru a se declara public nemulțumiți de inechitățile salariale și de condițiile de muncă. Protestatarii …
Citeste mai mult »Ambulanțierii vasluieni, nerăbdători să scape de epavele cu care sunt nevoiți să-și facă meseria!
Incidentul din urmă cu circa o săptămână, când o autospecială a luat foc în timp ce revenea de la o solicitare, a readus în prim plan problema parcului auto dezastruos pe care îl are la dispoziție Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui. Totuși, ambulanțierii vasluieni speră că situația va fi remediată odată cu achiziționarea de noi autospeciale de către …
Citeste mai mult »Vaccinul hepatitic B nu va mai fi adus în România până în ianuarie 2018, din motive de fabricaţie. Peste 150.000 de copii, nevaccinaţi
Producătorul belgian al vaccinului împotriva hepatitei B a anunţat, încă din 2016, autorităţile române că, din cauza unor motive de fabricaţie, până în ianuarie 2018 produsul nu va mai fi adus în România, pacienţii cerând autorităţilor să caute soluţii, chiar să împrumute din alte ţări, deoarece peste 150.000 de copii ar rămâne neimunizaţi, a declarat, luni, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei …
Citeste mai mult »Adolescent de 17 ani găsit spânzurat într-o toaleta, la Spitalul Județean Vaslui
Un adolescent de 17 ani, din satul Buda (Oșești) a fost găsit spânzurat de caloriferul din toaleta unui salon al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, la o săptămână după ce fusese internat în unitatea medicală. Poliția a început o anchetă pentru ucidere din culpă. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au declanșat o anchetă la Spitalul Județean de Urgență după …
Citeste mai mult »De la 1 februarie vor fi eliminate 22 de taxe nefiscale. Care sunt aceste taxe?
Cele 22 de taxe nefiscale, care vor fi eliminate de la 1 februarie, erau percepute pentru diferite servicii prestate de către structurile Ministerului Afacerilor Interne. Printre acestea se numără taxa de cazier judiciar şi taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere. stfel, se va elimina taxa de 10 de lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad