Pentru cei doi tineri frumoși polițiști, Ana Maria și Lucas Cucoș, a fost ultima misiune! Părinți frânți de durere, rude, colegi și prieteni s-au adunat cu toții la căpătâiul celor doi tineri polițiști care și-au pierdut viața în groaznicul accident petrecut în localitatea Șaula, la mică distanță de orașul Huedin. În curtea bisericuței din satul Șardu din județul Cluj, s-au adunat sute de oameni care au vrut să fie alături de familiile îndurerate și să-i conducă pe ultimul drum pe cei doi tineri.
Durerea a fost imensă pentru toți cei prezenți veniți să își ia rămas bun de la tinerii polițiști. Aceștia au fost înmormântați cu onoruri militare, s-au tras salve în aer, iar sunetele sirenelor mașinilor de poliție s-au auzit necontenit. Printre cei care au participat la funeralii s-au numărat și vasluieni, prieteni și apropiați ai familiei.
Îmbăcați în haine de doliu, cu sufletele cernite, cu flori sau coroane în mână, grupul vasluienilor a participat la funeraliile din localitatea Șardu, comuna Sânpaul, județul Cluj, locul copilăriei Anei Maria, dar și locul în care familiile celor doi tineri au decis să-i înmormânteze. Cei doi tineri proaspăt căsătoriți vor rămâne împreună și dincolo de moarte, sicriile fiind așezate în aceeași groapă.
Comments are closed.