Zeci de arme și mii de proiectile, ridicate de polițiști în urma perchezițiilor din Vaslui. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER

Descoperire importantă în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii vasluieni. Oamenii legii au ridicat 26 de arme neletale și aproximativ 3.700 de proiectile, în urma a opt descinderi efectuate în județ, într-un dosar care vizează nerespectarea regimului armelor și munițiilor.


Acțiunea s-a desfășurat pe 3 noiembrie, în cadrul operațiunii JUPITER, și a fost coordonată de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui. În urma verificărilor, au fost identificate și ridicate 26 de arme neletale, dintre care zece fac parte din categoria celor pentru care legislația impune obținerea unei autorizații. De asemenea, polițiștii au descoperit aproximativ 3.700 de proiectile metalice și nemetalice, precum și capsule cu dioxid de carbon.
Bunurile ridicate vor fi supuse expertizării pentru stabilirea caracteristicilor tehnice și a încadrării juridice. Anchetatorii urmează să stabilească dacă deținerea sau utilizarea acestora s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
Operațiunea JUPITER face parte dintr-o serie de acțiuni desfășurate la nivel național pentru documentarea și combaterea faptelor de natură penală.

Vezi si

Reforma educației lasă mii de profesori în afara sistemului! Vasluiul pierde peste 190 de cadre didactice

Peste 6.000 de profesori din învățământul gimnazial și liceal au dispărut din statisticile sistemului educațional …