Luni, 2 iunie 2025, municipiul Vaslui va fi gazda celei de-a XVI-a ediții a evenimentului Ziua Absolventului de Liceu, o manifestare dedicată elevilor care finalizează studiile liceale. Festivitățile vor începe la ora 09:00, în Centrul Civic, unde sute de tineri vor fi celebrați pentru eforturile depuse în anii de studiu.

Reprezentanții Primăriei Vaslui au subliniat importanța acestui moment, considerându-l o ocazie unică de recunoaștere a muncii absolvenților, dar și un prilej de apreciere a dascălilor și părinților care i-au susținut pe parcursul anilor de școală.
La ediția precedentă, peste 1.000 de elevi de la cele cinci licee din Vaslui au participat la eveniment, marcând într-un mod festiv acest pas important către maturitate. Absolvenții au defilat în marș solemn în Piața Civică, unde au fost felicitați de autorități, profesori și familie.
Anul acesta, organizatorii pregătesc momente speciale pentru a marca evenimentul, iar Vasluiul se va transforma într-o adevărată capitală a absolvenților, unde bucuria și emoția vor fi la cote maxime.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.