Dacă alegeţi să mergeţi la picnic de 1 Mai, trebuie să ştiţi cum se prepară un grătar sănătos şi cum puteţi evita neplăcerile digestive şi căpuşele.
Pentru că de 1 Mai se anunţă vreme bună, vasluienii se pregătesc de picnic, adică o ieşire la iarbă verde, pe malul râului, la pădure, în parcuri, pentru relaxare, distracţie, soare, linişte, o gură de aer curat şi, bineînţeles, pentru nelipsitul grătar. Cu toate aceste “ingrediente”, ziua nu poate fi decât reuşită.
Deşi totul pare simplu, picnicul nu e lipsit de riscuri pentru sănătate, începând de la ce alimente alegem pentru evadarea în natură, cum le transportăm, cum le preparăm şi, mai ales, în ce cantitate le consumăm. Să mai adăugăm şi alergiile care dau bătăi de cap persoanelor sensibile, dar şi insectele care au apărut şi care ne pot strica distracţia.
Pentru un picnic fără incidente, e bine să ţinem cont de anumite reguli.
Nimic nu e mai bun decât o friptură pe grătar, o salată de vară şi o bere rece, la iarbă verde. Dar, chiar dacă suntem în mijlocul naturii, nu înseamnă că am scăpat de toate problemele. Dimpotrivă, sănătatea ne poate fi pusă la grea încercare, atâta vreme cât nu mai suntem în spaţiul igienic de acasă.
Aşadar, trebuie să ţinem cont de câteva reguli, începând cu alegerea alimentelor pentru petrecerea unei zile întregi la picnic. Cu cât mâncărurile (crude sau gătite) stau mai mult în căldura soarelui, cu atât creşte şi riscul ca acestea să dezvolte bacterii periculoase. De aceea, trebuie să fim atenţi cu ce plecăm la drum. În primul rând, este bine să depozităm alimentele perisabile în lada frigorifică. Băuturile n-au ce căuta în acest recipient, pentru simplul motiv că, deschizând des lada, mâncarea se va încălzi. În lada frigorifică, la fund se aşează cărnurile, în recipient etanş, iar deasupra legumele şi fructele.
Aţi ajuns la iarbă verde, aţi întins pătura, aţi pus sticlele de suc sau bere la rece, în apa râului, şi decideţi să pregătiţi masa. Înainte de orice, spălaţi-vă bine pe mâini. Puteţi folosi şi un şerveţel dezinfectant. Scoateţi farfuriile doar când mâncarea e gata. Tacâmurile şi vesela trebuie să fie foarte curate.
eţi petrece foarte mult timp în aer liber. Chiar dacă aţi ales un loc umbros, radiaţiile solare nu va vor ierta. Cu 30 de minute înainte de a pleca de acasă, aplicaţi creme de protecţie solară. Nu uitaţi nici pălăriuţa de soare sau o umbrela. Mai mult că sigur, pe pătură se vor urcă furnici sau alte insecte. Mai ales contra ţînţarilor este bine să va protejaţi cu creme speciale, care ţin la distanţă aceşti inamici nesuferiţi, dar fiţi atenţi să nu atingeţi mîncărurile cu aceste substanţe. şi înţepătura de albine e periculoasă, de aceea e bine să nu plecăm la picnic fără o trusa de prim ajutor. Nu daţi din mîini, gestul agită insectele şi creşte riscul de noi înţepături. Viespile înţeapă adesea direct în venă, de mai multe ori, iar dacă persoană este alergică la venin, poate intră în şoc anafilactic, anxietate, frisoane, transpiraţie şi hipotensiune arterială. Singurul remediu pentru a scapă cu viaţă este injecţia imediată cu adrenalină, manevră ce poate fi făcută doar la spital. şi pişcăturile de ţînţari pot fi periculoase, declanşînd obturarea cailor respiratorii, scăderea tensiunii. Dar căpuşele sînt cei mai cumpliţi duşmani. Unele nu transmit boli şi nici nu determina probleme grave de sănătate. Altele însă, induc boală Lyme şi un tip particular de menigoencefalita. Se găsesc de obicei în iarbă înalta sau pe animale. Căpuşele trebuie îndepărtate imediat, la spital. Se dezinfectează zona, iar în anumite cazuri, este necesar şi un vaccin antitetanic. Dacă vreţi să scăpaţi de ţînţari, aşezaţi-va într-un loc unde creşte iarbă-mitei, această plantă ţine departe ţînţarii prin uleiul pe care îl degajă. Dacă amestecăm vanilie cu ulei de măsline şi aplicăm preparatul pe piele, vom goni ţînţarii. Orice oţet aromatizat aplicat pe piele e insuportabil pentru ţînţari. şi lavandă proaspătă îndepărtează insectele. În caz de înţepătura de insectă, puneţi pe locul afectat foi de ceapă, pătrunjel, nuc, salvie, pastă de dinţi, oţet, mentă.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
