Reprezentanții guvernului în teritoriu i-au sărbătorit pe bătrânii vasluieni de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.
1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, a venit anul acesta după desfășurarea unei ședințe importante, la Predeal, a Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, de la care reprezentanții bătrânilor vasluieni s-au întors dezamăgiți. Propunerile Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Vaslui, respectiv eliminarea pensiilor speciale și a vârstei de pensionare sub 55 de ani, au fost primite cu indiferență de reprezentanții guvernului.
În județ însă, reprezentanții aceluiași guvern, prefectul Eduard Popica și subprefectul Mircea Gologan, le-au organizat o mică festivitate, vineri, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic. Demnitarii le-au făcut urări de bine și sănătate, doamnelor li s-a oferit câte un buchet de flori, apoi s-a închinat o cupă de șampanie.
„Respectul nostru pentru dumneavoastră nu se limitează la urările din această zi. Plecăciune pentru modul cu ne-ați crescut și educat. Să aveți parte de mai puține griji cotidiene. Sănătate și viață lungă!”, le-a urat prefectul Eduard Popica.
Dincolo de festivismul inerent, bătrânii vasluieni rămân cu aceleași probleme și frustrări.
“Pentru moment, sunt în discuție trei proiecte cu privire la modificarea legislației pensiilor din sistemul public. Acum se studiază mai multe variante și niciun proiect nu este definitivat. Nu se știe nimic sigur în legătură cu legea pensiilor. Pensiile speciale nu s-au suspendat. Noi am propus secretarului de stat din Ministerul Muncii, prezent la discuții, cel puțin să impoziteze pensiile speciale cu 50%, dacă nu pot fi desființate definitiv. Sunt doar discuții și nu avem nicio decizie. Pentru a concluziona, pot spune că nu am rezolvat nimic. Am rămas exact cu ce este în plată acum, nu s-a modificat nimic”, a declarat Ioan Stamate, președintele CJPV Vaslui.
sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
