20 de lucruri mai SATISFĂCĂTOARE decât SEXUL

Din cele mai vechi timpuri, sexul a fost considerat una dintre marile plăceri ale vieţii, dacă nu chiar cea mai mare. Deşi se spune că lipsa sexului pe o perioadă îndelungată duce la dezechilibru, frustrare şi creştere în greutate, noi tindem să credem că sexul e cam supraestimat. Prin urmare, îţi prezentăm 20 de plăceri mai tari decât sexul. Sigur ai avut parte de câteva dintre ele!

sex is overrated

1. Mersul la cumpărături. Credeţi că mai e nevoie de vreo explicaţie?

2. Senzaţia pe care o ai atunci când atingi un luciu de buze abia desfăcut.

3. Când deschizi pagina de Facebook şi vezi că ai multe notificări.

4. Când cerealele din castron se aranjează în anumite forme: inimioară, triunghi etc.

5. Atunci când scrii cu un creion proaspăt ascuţit.

6. Când torni dintr-o sticlă în alta fără să dai pe lângă.

7. Când joci GTA şi deşi conduci ca un bezmetic, reuşeşti cumva să te strecori printre alte maşini, fără să le loveşti.

8. Când îţi sincronizezi paşii involuntar cu persoana cu care mergi pe stradă.

9. Când reuşeşti să închei propoziţia la sfârşitul rândului, fără să fii nevoit să desparţi cuvântul în silabe sau să îngrămădeşti literele.

10. Când toate semafoarele de pe strada pe care eşti se fac verde exact când treci tu pe acolo şi nu mai este necesar să opreşti.

11. Cafeaua dimineaţa.

12. Ciocolata. Este exact ca sexul, numai că nu trebuie să te epilezi.

13. O super conversaţie cu un copil.

14. Când vorbeşti pe chat cu un prieten, iar el îţi răspunde în rime.

15. Când dezlipeşti folia de plastic de pe ecranul unui nou telefon.

16. Când te trezeşti după o noapte în care ai băut foarte mult şi-ţi găseşti atât telefonul, cât şi portofelul. Eventual şi cu mai mulţi bani decât te aşteptai.

17. Când dormi singur şi te poţi întinde pe tot patul.

18. Ţigara de după.

19. Somnul de după.

20. Iubirea. 🙂

 

Vezi si

3 alimente surprinzător de bune pentru inimă. | NUTRIȚIE

O dietă sănătoasă reduce foarte mult riscul de probleme cardiace, pentru că influențează greutatea, tensiunea …