sâmbătă, 12 septembrie , 2026

Comunicat de presă : Muzeul de pe uliță pe ecran. Moldova

Prima platformă online dedicată muzeelor de la sat din regiunea Moldovei va fi inaugurată pe 1 decembrie 2021. În proiect sunt  incluse 28 de muzee la care echipa, formată din tineri din Botoșani și Iași, s-a deplasat pe parcursul a 20 de zile, finalizand etapa de culegere a datelor.

 

La fiecare muzeu a fost desfășurată scanarea spațiului, fotografierea și documentarea, iar în final acestea vor beneficia de un tur virtual 3D interactiv, realizat cu echipament de înaltă performanță și integrat, totodată, în Google Street View, Google Maps și Google Earth, o serie de fotografii, un text descriptiv și un scurt videoclip de prezentare. 

În cele 20 de zile de activitate pe teren, echipa a parcurs 5.500 de kilometri și a adunat peste 700 GB de materiale foto-video. „Deși a fost un maraton destul de epuizant, căci am scanat/fotografiat și câte trei muzee pe zi, ne-am luat energia de la oamenii dedicați pe care i-am întâlnit. În următoarele două luni vom edita materialele și vom contura website-ul. Lansăm în premieră unul dintre tururile virtuale, de la Casa Memorială «Ion Borcea», din Racova, județul Bacău. Muzeul poate fi vizitat virtual la adresa: https://bit.ly/real-tour-ion-borcea”, a declarat Ionuț Teoderașcu, editor vizual și fotograf.  

Cele 28 de muzee ce vor fi găzduite de platforma www.muzeedelasat.ro sunt: 

  •  Județul Bacău

Casa Memorială „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”

Casa Memorială „Ion Borcea”

Muzeul Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat

Complexul Muzeal Paul Țarălungă 

Casa Memorială „Ion Borcea”, Județul Bacău
  • Județul Botoșani

Casa Memorială „George Enescu”

 

  • Județul Galați

Casa Memorială „Costache Negri”

Casa Memorială „Hortensia Papadat Bengescu”

Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu”

Muzeul Viu „Vatra cu Dor”

 

  • Județul Iași

Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”

Muzeul sitului arheologic Cucuteni

 

  • Județul Neamț

Casa Memorială „Visarion Puiu” și Muzeul „Mihail Sadoveanu”

Casa „Popa” din Târpești

Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu”

Colecţia Etnografică „,Lada cu Zestre” Miron Costin

Muzeul Zoologic „Constantin Romanescu”

Asociația Memorialul Colectivizării din România 

 

  • Județul Suceava

Casa Memorială „Eusebiu Camilar”

Casa Memorială „Nicolae Labiş”

Casa Muzeu Bilca

Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu”

Casa Memorială „Ciprian Porumbescu”

Muzeul Etnografic „El Greco” 

Muzeul Sării din Bucovina

 

  • Județul Vaslui

Muzeul „Colțișorul meu de altădată”

 

  • Județul Vrancea

Casa Memorială „Ion Roată”

Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuţă”

Muzeul Vrancei. Secţia de Arhitectură şi Tehnică populară „Crângul Petreşti”.

 

Platforma www.muzeedelasat.ro va fi gratuită și disponibilă în limbile română și engleză. Proiectul este realizat de Real Tour Ro, co-finanțat de Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și susținut de De la sat. Echipa este formată din patru membri: Cosmin Murarașu – manager de proiect și tehnician scanare 3D, Ionuț Teoderașcu – editor vizual și fotograf documentarist, Nicoleta Felea – copywriter și Silvia-Alexandra Nistor, traducător autorizat. 

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …