duminică, 13 septembrie , 2026

Decizia de ultimă oră a judecătorilor în cazul unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui

Magistraţii Judecătoriei Vaslui s-au pronunţat marţi, 20 martie, în dosarul privind eliberarea condiţionată a unuia dintre cei şapte violatori din Vaslui. Ioan Surleac, cel care a primit cea mai mică pedeapsă (6 ani), a fost propus pentru eliberarea înainte de executarea integrală a pedepsei de Comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Vaslui.
surleac

 

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au respins propunerea de eliberare condiţionată înaintată de comisia din cadrul Penitenciarului Vaslui, ca fiind neîntemeiată.

Decizia instanţei vasluiene nu este definitivă, condamnatul având posibilitatea să o conteste în termen de trei zile de la comunicare.  Ioan Surleac a fost condamnat definitiv în noiembrie 2015 la 6 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă, după ce şi-a recunoscut faptele.

Deşi a executat doar jumătate din pedeapsă, dosarul său a fost avizat favorabil de comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Vaslui, fiind luate în calcul zile câştigate în urma aplicării recursului compensatoriu, respectiv pentru activităţi neremunerate.

Ceilalţi doi tineri din grupul celor şapte, care şi-au recunoscut faptele, Alin Rotaru şi Bogdan Boicu (condamnaţi la 6 ani şi 4 luni, respectiv 6 ani şi 6 luni), vor fi propuşi pentru eliberare condiţionată după jumătatea anului în curs.

Citeste mai mult: adev.ro/p5w3l1

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …