Încă o minivacanță pentru bugetari

Premierul Dăncilă a anunțat în ședința de Guvern de joi că angajații din sistemul public vor avea parte de încă o mini vacanță în această vară.

zile-libere-relaxare-vacanta

 

Astfel, Guvernul acordă încă două zile libere angajaților de la stat, în preajma zilei de 15 august, când se sărbătorește ”Adormirea Maicii Domnului”.

Este vorba despre zilele de 16 și 17 august, astfel încât românii să poată pleca într-o mini-vacanță, în condițiile în care după 17 august urmează weekend-ul. Astfel, bugetarii vor avea în total, în acea săptămână, 5 zile de vacanță.

”Avem astăzi o veste bună și pentru angajații din sistemul public. Vor avea o mini vacanță în a doua parte a lunii august. Pentru că ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă, stabilim ca și 16 și 17 august să fie zile nelucrătoare pentru a oferi astfel românilor câteva zile de odihnă.” – a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Ea a mai precizat că există și anumite categorii de bugetari care nu vor beneficia de aceste zile libere.

”Vor face excepție locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum și magistrații și personalul din instanțele judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în zilele de 16 și 17 august și bineînțeles participanții la aceste procese.”

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns