duminică, 13 septembrie , 2026

Recordul de căldură în Europa ar putea fi depăşit în acest weekend

Meteorologii avertizează că recordul pentru cea mai ridicată temperatură din istoria Europei ar putea fi depăşit în următoarele zile, scrie BBC, citat de News.ro.

caldura

 

Actualul record, de 48 de grade Celsius, a fost înregistrat în Atena, în iulie 1977. Temperaturile sunt în creştere în Spania şi Portugalia, susţinute de un curent de aer cald venit din Africa.

Recordul în Portugalia este de 47,4 grade Celsius, în 2003,  iar în Spania în iulie anul trecut au fost înregistrate 47,3 grade Celsius.

Agenţia naţională de meteorologie a Spaniei a emis o avertizare valabilă până duminică, comunicând că valul de căldură va fi „în mod deosebit intens şi de durată în sud-vest”.

Grupul de avertizări meteorologice al Europei, Meteoalarm, a emis deja cod roşu de caniculă, însemnând temperaturi foarte periculoase care pot pune în pericol vieţi, pentru cea mai mare parte a sudului Portugaliei şi pentru provincia Badajoz din Spania.

De asemenea, Italia a emis cod roşu pentru partea de centru şi nord, care include oraşele turistice Roma, Florenţa şi Veneţia.

Meteogroup, o organizaţie privată meteorologică, a comunicat că există o şansă de 40% să fie egalat recordul de 48 de grade Celsius de la Atena şi o şansă de „25-30%” să fie depăşit.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis mai multe avertizări de călătorie, informând că autorităţile din Spania, Portugalia şi Croaţia au emis avertizări cod roşu şi cod portocaliu de caniculă, în timp ce în unele regiuni din Grecia există un risc ridicat de incendii.

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …