duminică, 13 septembrie , 2026

Bãiatul de 18 ani din Bârlad, bãtut cu bâtele în cap, în stare gravã la Iasi!

Incidentul s-a petrecut pe 30 martie, puţin după miezul nopţii, la Bârlad. Tânărul bătut cu bâtele de baseball şi cu picioarele nu-i cunoştea pe agresori, spune mama acestuia. Agresorii sunt liberi deoarece Poliţia nu a reuşit să-i identifice nici măcar la 6 zile de la producerea faptelor.

coma

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bârlad, a ajuns la spital, în stare gravă, pre-comatoasă, în noaptea de 29 spre 30 martie, după ce a fost a fost acostat şi bătut, pe stradă (în apropierea bisericii Sfântul Spiridon), de o gaşcă de cartier.

Florin C. a fost lovit minute în şir cu bâtele de baseball şi cu picioarele, mai ales în zona capului şi a feţei, suferind traume deosebit de grave. Strigătele lui au fost auzite de locuitorii din zonă, care au ieşit la balcoane să vadă ce se întâmplă şi au sunat la 112.

„A fost adus pe 30 martie, la ora 1,10, un bãrbat de 18 ani, din Bârlad, policontuzionat prin agresiune. Diagnosticul dupã investigatiile fãcute: Traumatism cranio facial si cranio cerebral, hematom genian si laterocervical masiv, fracturã de mandibulã, hematom epicranian pareto-occipital. A fost direcţionat la Clinica Buco-Maxilo-Facialã Iasi”, a precizat medicul Angelica Gramaticu, purtãtorul de cuvânt al spitalului din Bârlad, acolo unde a ajuns iniţial Florin.

Ulterior, dat fiind că starea băiatului nu dădea semne de ameliorare, a fost trimis la Iaşi, unde a fost operat, dar este în continuare aproape de comă, spun medicii.

Poliţiştii au ajuns la faţa locului după circa 20 de minute, interval de timp în care autorii agresiunii au dispărut. De altfel, vinovaţii nu au fost încă identificaţi deşi au trecut şase zile de la incident. Mama lui Florin este disperată şi a povestit că cei care i-au bătut fiul sunt consumatori de droguri şi că aşteaptă ca el să-şi revină pentru a se face dreptate.

Potrivit poliţiştilor, ancheta depinde în mare măsură de declaraţiile victimei, dat fiind că declaraţiile martorilor sunt destul de aproximative. Zona este destul de prost luminată, iar feţele agresorilor nu au fost foarte vizibile. Deocamdată însă Florin nu poate vorbi, nu se poate hrăni şi este aproape o „legumă”.

Citeste mai mult: adev.ro/ppfsyd

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …