Apple pregătește două produse complet noi, o cască de realitate mixtă (MR) care ar putea fi prezentată în ianuarie 2023, iar mai târziu, ochelari AR – la un preț mult mai mic.

Potrivit unei note a analistului Jeff Pu de la Haitong Intl Tech Research (publicată de 9to5Mac), ochelarii AR au intrat acum în etapa de dezvoltare a designului, una importantă către obținerea produsului final. Analistul mai precizează că un prototip va fi gata până la sfârșitul anului, iar producția de masă este programată să înceapă în a doua jumătate a anului 2024.
Ochelarii AR ai Apple se conturează cu siguranță ca fiind produsul de care pot beneficia mult mai mulți oameni, pentru că e posibil ca aceștia să aibă un preț mai accesibil, iar unii pasionați de tehnologie chiar susțin că acești ochelari au potențialul de a înlocui un iPhone într-o perioadă de 10 ani.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad