duminică, 23 martie , 2025

A inceput scoala!

Peste 70.000 de elevi din judeţ se vor îndrepta astăzi spre licee, şcoli şi grădiniţe, care, în majoritate, şi-au programat festivitatea de deschidere pentru ora 9.

scoala

 

Din păcate, multe unităţi de învăţământ nu sunt pregătite nici acum pentru cursuri. În unele, renovările din timpul verii s-au dovedit a fi mai degrabă o spoială. Nici măcar microbuzele şcolare împărţite cu surle şi trâmbiţe de guvern nu vor fi utile în toate zonele, pentru că sunt localităţi în care, în continuare, nu există şoferi.

Cam 200 de unităţi de învăţământ din judeţ vor funcţiona la începutului noului an şcolar fără autorizaţie sanitară. Neigienizarea grupurilor sanitare şi a blocurilor alimentare, mobilierul neadecvat, clădirile vechi, neconsolidate, pardoseala distrusă, lipsa apei curente, acestea sunt principalele motive pentru care nu s-a acordat avizul de funcţionare.

Părinţii cu copii la clasa pregătitoare au fost băgaţi în şedinţe înainte de 14 septembrie. Ei au primit o listă lungă cu ce trebuie să cumpere, inclusiv uniforme şi câte ceva pentru fondul clasei.

Structura anului şcolar 2015-2016, stabilită în iulie prin ordin de ministru, a fost modificată pe 31 august, printr-un nou ordin, publicat în Monitorul Oficial. Potrivit actului normativ, elevii vor avea vacanţa de iarnă între 19 decembrie 2015 şi 10 ianuarie 2016, şi nu până la 3 ianuarie, cum se prevedea anterior.
O altă diferenţă este aceea că vacanţa de vară nu se mai termină pe 4 septembrie 2016, ci pe 11 septembrie.
Prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar. Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă, 19 decembrie 2015, până duminică, 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie până în 5 februarie, continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanţa intersemestrială va începe sâmbătă, 6 februarie, şi se va încheia duminică, 14 februarie.
Semestrul al doilea începe în 15 februarie şi se încheie vineri, 24 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai fiind programată vacanţa de primăvară.
Săptămâna 18-22 aprilie va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul “Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai. Decizia de schimbare a datei de desfăşurare a programului va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice.
Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă la 12 septembrie.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Vasluiul a strălucit prin solidaritate si implicare la Ora Pământului 2025

Pe data de 22 martie, Municipiul Vaslui a fost martorul unui eveniment plin de lumină …