duminică, 13 septembrie , 2026

Accident în Vaslui: victima a fost sfătuită de un polițist să-și vadă, în continuare, de drum!

Un accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc miercuri după-amiază, în municipiul Vaslui, la intersecția străzilor “Mihail Kogălniceanu” cu “Vasile Alecsandri”. O mașină, marca Volkswagen, condusă de un tânăr în vârstă de 18 ani, care circula de pe strada “Mihai Eminescu” pe strada “Vasile Alecsandri” a fost lovită de un alt autoturism, marca Hyundai, condus de o femeie în vârstă de 55 de ani. Aceasta venea dinspre Policlinică, iar în intersecție nu a mai acordat prioritate autoturismului Volkswagen, pe care l-a lovit în partea din stânga față. Până să ajungă ambulanța și echipajele de la Rutieră, un polițist care tocmai ieșise de la serviciu și se îndrepta spre casă s-a remarcat din mulțimea de martori, dându-le un sfat cel puțin ciudat celor doi conducători auto.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului în vârstă de 18 ani, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. “La data de 06 iulie 2022, am fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în Municipiul Vaslui, soldat cu victime. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea autoturismul, la intersecția dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 18 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a tânărului în vârstă de 18 ani. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/accident-in-vaslui-victima-a-fost-sfatuita-de-un-politist-sa-si-vada-in-continuare-de-drum/

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …