O vârstnică din Bârlad a fost accidentată pe o trecere de pietoni semaforizată din oraş, în timp ce traversa absolut regulamentar. Şoferul vinovat riscă între doi şi şapte ani de închisoare întrucât a părăsit locul accidentului.
Un nou accident de circulaţie petrecut pe trecerea de pietoni şi din vina unui şofer prea grăbit a avut loc în Bârlad. De această dată, accidentul, produs luni după-amiază, s-a soldat cu rănirea uşoară a unei localnice în vârstă de 77 de ani, care a necesitat transportul la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad, pentru îngrijiri. Femeia a fost diagnosticată de medici cu „policontuzii prin accident rutier”. Ea a fost acroşată în timp ce traversa regulamentar, pe „zebră”, la culoarea verde a semaforului.
Pentru că nu i-a păsat dacă victima sa este bine sau are nevoie de îngrijiri şi şi-a luat tălpăşiţa fără să anunţe autorităţile despre accident, Vasile Onilă (59 de ani), din Bârlad, riscă să petreacă între doi şi şapte ani după gratii.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
