Ieri, echipaje ale Inspectoratului de Poliție al județului Vaslui, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Poliției de Frontieră, sub coordonarea prefectului Eduard-Andrei Popica, au demarat căutările tinerei de 17 ani din Huși, dispărută în condiții misterioase de acasă.
Bianca Hîncu a fost văzută ultima oară sâmbătă, 18 august, în jurul orei 15.
Fiind o persoană care are strânse legături cu familia şi cu prietenii, oamenii care o cunosc au intrat în alertă după ce aceasta a dispărut.
Familia a depus o plângere la Poliţie, fata fiind dată în urmărire naţională încă de la data dispariției.
“După finalizarea unor activități și proceduri specifice, în vederea identificării și găsirii minorei, joi dimineață, efective din cadrul IPJ, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și colegi de la poliția locală Huși, fac căutări în zona limitrofă municipiului Huși. Deocamdată nu avem indicii din care să reiasă că ar fi sau nu în viață, noi sperăm ca totul să se termine cu bine și fata să fie în viață. Cercetările continuă în acest caz. S-ar părea că a avut o ceartă cu familia, cu sora mai mare, a amenințat că va pleca și chiar că își va lua viață! Se fac cercetări!”, a spus Eduard Popica, prefectul județului.
Bianca are o înălţime de 1,65 metri, părul şaten şi ochii căprui.
Toţi cei care au informaţii care ar putea conduce la găsirea fetei sunt rugaţi să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
