Vasluienii care își caută un loc de muncă pot astăzi să ia cunoștință informații de pe piața muncii care i-ar putea ajuta să se orienteze profesional. Începând cu ora 9.00 la Vaslui, Bârlad și Huși Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui organizează „Bursa generală a locurilor de muncă“.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui organizează astăzi, 20 mai 2022, “Bursa generală a locurilor de muncă”. Vasluienii aflați în căutarea unui loc de muncă au şansa de a intra pe piața muncii dacă cu începere de la orele 9.00 vor ajunge în următoarele locații:
-Vaslui – sediul Centrului Judeţean de Resurse pentru Asistenţă Educaţională, Str. Donici, nr. 2;
-Bârlad – foaierul Teatrului „Victor Ion Popa”, strada Republicii, nr. 268;
– Huşi – sediul Cercului Militar, Str. General Teleman, nr. 6.
Potrivit AJOFM Vaslui, „obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea, în cel mai scurt timp”.
Pe de cealaltă parte, agenţii economici din județ care participă la Bursa Gererală a Locurilor de Muncă au prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.